BILANȚ IREAL al VIOLENȚELOR din 10 august: 65 de protestatari agresați pe cap de jandarm abuziv. Autoritățile ar trebui să EXPLICE cum e POSIBIL

BILANȚ IREAL al VIOLENȚELOR din 10 august: 65 de protestatari agresați pe cap de jandarm abuziv. Autoritățile ar trebui să EXPLICE cum e POSIBIL
Publicat: 23/08/2018, 16:52
Actualizat: 20/11/2018, 16:09

Astfel, Parchetul General informează că a înregistrat, până în prezent, 651 de plângeri depuse de protestatari împotriva jandarmilor, fiind derulate în continuare cercetări pentru a identifica persoanele implicate în incidentele violente de la protestul din 10 august.

„În urma activităților desfășurate până astăzi, 23 august 2018, în cauza aflată pe rolul Secției parchetelor militare având ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestației din Piața Victoriei din București, numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 651, fiind efectuate în continuare activități privind identificarea persoanelor care au fost implicate în comiterea violențelor”, informează reprezentanții Parchetului General, potrivit Mediafax.

De asemenea, tot în cauza instrumentată de procurorii militari de la Parchetul General, a fost audiat, joi, Cătălin Paraschiv, șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române.

„Nu dau eu declarații și nici nu fac apologia schimbărilor la nivelul ministrului. (…) Mi-am asumat riscul în momentul în care mi-am condus oamenii fără niciun fel de problemă. Nu vreau să dau niciun interviu, sper că mă înțelegeți și pe mine. (…) V-am spus punctul meu”, a spus colonelul Cătălin Paraschiv, la ieșirea din sediul Parchetului General.

Reamintim că ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marți în cadrul audierii în Comisia de apărare a Camerei Deputaților, că până în prezent au fost identificate șase cazuri „în care 10 jandarmi au fost semnalați ca autori ai unor fapte de natură penală”.

„Ancheta internă a Jandarmeriei continuă. Structurile de specialitate au identificat șase cazuri în care 10 jandarmi din dispozitivul de ordine publică au fost semnalați ca posibili autori ai unor fapte de natură penală. Aceste constatări vor face obiectul sesizărilor din partea Jandarmeriei către Parchetul Militar. În măsura în care vom identifica noi situații, acesta este demersul legal pe care intenționăm să îl ducem mai departe”, a afirmat ministrul de Interne Carmen Dan, la audierea în Comisia de apărarea a Camerei.

Aceasta, a reiterat, în cadrul audierii de marți, că a stat în biroul său din cadrul ministerului pe timpul mitingului din 10 august, precizând că inițial, și-a luat informațiile din media.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×